China numită într-o comisie a Naţiunilor Unite pentru drepturile omului

691

China a fost numită într-o influentă comisie din cadrul O.N.U. pentru Drepturile Omului – în ciuda faptului că regimul comunist din această ţară este notoriu pentru încălcarea drepturilor omului şi persecutarea minorităţilor religioase.

Conform FoxNews, Jiang Duan, reprezentantul Chinei la misiunea Naţiunilor Unite de la Geneva, va fi parte din Consiliul Consultativ pentru Drepturile Omului al O.N.U. şi va fi consilierul pentru zona Asia-Pacific din cadrul acestui Consiliu.

Ca parte a Consiliului Consultativ, China va fi responsabilă pentru selecţia persoanelor care vor investiga încălcarea drepturilor omului şi care vor raporta încălcarea libertății de exprimare, răpirile ordonate de autorităţi şi arestarea şi reţinerea cetăţenilor fără a fi acuzaţi oficial, printre altele.

„Permisiunea acordată unui regim opresiv şi inuman de a alege cine investighează respectarea libertăţii de exprimare, a detenţiilor arbitrare şi a răpirilor executate de autorități  e ca şi cum ai numi un piroman să fie şeful pompierilor,” a declarat Hillel Neuer, director executiv al ONG-ului UN Watch din Geneva.

China are un istoric de participări în consiliu şi în 2012 a întrerupt discursul unui activist al drepturilor omului care critica încercarea de a adăuga Venezuela printre membrii consiliului. Ulterior ambasadorul SUA la Naţiunile Unite, Nikki Haley a numit consiliul O.N.U. „cel mai mare eşec” pentru că organizaţia avea printre membrii ei dictaturi precum China. Statele Unite s-au retras din acest consiliu.

Guvernul chinez a fost acuzat şi pentru modul în care a răspuns la criza generată de coronavirus.

Criticii acuză China că a muşamalizat dovezile privind mărturiile legate de răspândirea Covid-19, după ce infecţia a debutat în oraşul Wuhan. Conducerea Partidului Comunist este acuzată că a constrâns la tăcere doctorii care au încercat să avertizeze lumea despre potenţialul devastator al virusului şi unele rapoarte sugerează că regimul a minţit în mod sistematic despre numărul persoane răpuse de boală.

„A durat îngrozitor de mult până când restul lumii a devenit conştientă despre pericolul care sălăşluieşte în interiorul Chinei,” a declarat Secretarul de Stat american Mike Pompeo reporterilor în luna martie.

Sursa: Daily Caller

Preluat: ȘtiriCreștine