Proteste masive au izbucnit după ce președintele Pedro Castillo a fost demis, după o lovitură de stat eșuată. Într-un efort de a evita acuzarea pentru „incapacitate morală” – o acuzație rezultată după multiple incriminări pentru acte de corupție, el a anunțat că va guverna prin decret de urgență și a cerut noi alegeri legislative.

Ce se întâmplă în Peru?

Conform The Guardian, de când fostul președinte Pedro Castillo a fost demis și arestat săptămâna trecută, protestele au izbucnit în toată țara, manifestanții blocând drumuri și aeroportul din al doilea oraș ca mărime din Peru, Arequipa. Companiile aeriene au anulat zborurile de acolo și către Cusco, capitala turistică a Peru.

Protestele au izbucnit în weekend în zonele sărace din sudul Perului și s-au extins în nordul și estul țării, manifestate prin acte de vandalism și jafuri la scară largă, în care au fost incendiate posturi de poliție, parchete regionale și birouri fiscale. Cel puțin 11 protestatari – inclusiv adolescenți – au murit din cauza rănilor provocate de împușcături în confruntările cu poliția.

Miercuri, 14 decembrie, guvernul a declarat stare de urgență pentru 30 de zile, suspendând dreptul de întrunire și liberă circulație.

De ce sunt oamenii atât de supărați?

Castillo – care înainte de a deveni președinte nu a mai ocupat niciodată funcții publice – a făcut campanie cu promisiunea de a redistribui resursele și de a-i ridica pe cei mai săraci din țară. Susținătorii lui acuză parlamentul că a dat o lovitură de stat împotriva liderului lor, fiul țăranilor analfabeți și primul membru al săracilor din mediul rural care a devenit președinte.

Însă guvernul său era cufundat în haos, cu zeci de miniștri numiți, înlocuiți, concediați sau renunțând la posturi în puțin peste un an. Castillo însuși s-a confruntat cu multiple anchete de corupție și două tentative eșuate de demitere înainte de a fi înlăturat săptămâna trecută.

Surse din interiorul țării afirmă că fostul președinte i-a protejat pe neguțătorii de frunză verde care se prelucrează în substanțe adictive, iar ei sunt acum cei mai revoltați că și-au pierdut protectorul. Au format grupuri violente care atacă strategic puncte importante pentru a destabiliza țara.

Armata și poliția nu au trădat, luptând să restabilească ordinea. Însă, după cum arată situația politică, conflictele pot escalada într-un război civil.

Motive de rugăciune

Adina M., misionară în Peru, declară: ,,În atâția ani de când suntem aici nu am văzut niciodată răul să prospere mai mult ca în timpul fostului președinte.”

1.Rugați-vă ca Dumnezeu să împiedice pe cei răi să biruiască și să preia controlul absolut asupra acestei țări.

2.Rugați-vă pentru pace și conducători care să guverneze cu teamă de Dumnezeu.

3.Rugați-vă pentru protecția familiilor de misionari români aflate în mijlocul comunităților cuprinse de revoltă.