Cezarul, eu și Dumnezeu în societatea postmodernă – Un eveniment civic, profesional, cultural și spiritual, în cadrul căruia va fi lansat Oficiul Creștin pentru Drepturi și Libertăți (O.C.D.L.).

O.C.D.L. este o platformă profesională, civică, creștină, apolitică, alcătuită din avocați și alți specialiști din domenii profesionale conexe care, având la bază principii și valori creștine, precum și standarde profesionale ridicate, generează și potențează plusvaloare socială, interprofesională și multisectorială, asigurând suport juridic și profesional, la nivel național.

La baza funcționării și activității O.C.D.L. stau următoarele principii și valori primare:

  • standarde profesionale ridicate
  • principii și valori creștine
  • transparență și onestitate
  • responsabilitate și confidențialitate
  • dăruire și implicare, inclusiv pro bono

Evenimentul de lansare al organizației va avea loc sâmbătă, 15 octombrie 2022, la Timișoara Convention Center (str. Mărășești nr. 1-3, în spatele Hotelului Timișoara), între orele 9:30–17:00, cu o pauză de masă de prânz, fiind structurată în jurul a 3 paneluri principale – intrarea va fi gratuită.

Pentru participare este nevoie de o înscriere prealabilă pe site-ul www.ocdl.ro

Printre cei care vor susține prelegeri se află Harry Miheț, avocat Liberty Counsel SUA, Adina Portaru, avocat ADF, Paul Șușman, avocat UE, Adrian Papahagi, profesor, Moise Ardelean, Președintele Cultului Penticostal din România, Viorel Iuga, Președintele Cultului Baptist din România, Virgil Achihai, Președintele Cultului Creștin după Evanghelie din România, Lavina Tec, avocat și alții.

Mai multe informații pot fi găsite pe website-ul OCDL și în videoclipul de mai jos.