Otniel Bunaciu – Gânduri despre Cina Domnului în vremuri de carantină

656

O reflecție personală despre posibilitatea sărbătoririi Cinei Domnului cu medierea mijloacelor tehnologice în perioada întreruperii serviciilor datorită carantinei.

Un coleg de slujire atrăgea pe bună dreptate atenția asupra faptului că această perioadă specială din calendarul sărbătorilor bisericii este marcată, în mod deosebit, de adunarea credincioșilor în jurul Cinei Domnului. Această sărbătoare a fost instituită de Mântuitorul Isus Hristos care i-a îndemnat pe ucenicii săi să continue să își amintească astfel de ceea ce a făcut Dumnezeu prin jertfa Sa de la Golgota. Este greu de imaginat că ar putea să treacă aceste sărbători ale Învierii lui Isus Hristos fără să ne întâlnim în jurul mesei Domnului.

Interpretarea diferitelor aspecte ale acestui eveniment extrem de semnificativ pentru viața bisericii a dus la foarte multe dezbateri teologice și la diferențe doctrinare și de practică. Oricare ar fi diferențele de interpretare (care sunt importante pentru identitatea fiecărei biserici) toate tradițiile creștine consideră însă că Cina Domnului este un moment esențial și de neînlocuit în viața liturgică a bisericii. De aceea bisericile nu au renunțat niciodată la sărbătoarea Cinei Domnului, indiferent de situațiile dificile prin care au trecut.

Fiecare credincios și fiecare adunare de credincioși aduce lângă aceste explicații și bogăția experienței umblării lor cu Dumnezeu și a modului în care Duhul Sfânt îi călăuzește (cum ar fi semnificația misionară ca mărturie sau importanța ca evanghelizare). Astfel se manifestă libertatea pe care o avem în Duhul atât timp cât stăm în învățătura Scripturii și sub autoritatea lui Isus Hristos. De aceea cred că este important și responsabil ca fiecare adunare de credincioși să caute împreună gândul lui Hristos despre care vorbește Apostolul Pavel în Filipeni 2:5 pentru ca să poată să spună, cum au afirmat primii creștini în Faptele Apostolilor 15:28 ca: „ni s-a părut potrivit Duhului Sfânt și nouă”.

Mai mulți colegi de slujire și membrii din biserica pe care o păstoresc m-au întrebat care este părerea mea despre posibilitatea de a sărbători Cina Domnului on-line. Datorită carantinei trebuie să vedem cum putem să ne raportăm la ceea ce se întâmplă în țara noastră și în lume pentru ca să fim bun cetățeni și, în același timp, să urmăm învățătura Sfintei Scripturi. Prezentul punct de vedere nu reprezintă o abordare teologică exhaustivă ci este mai degrabă o reflecție care a fost generată de situația curentă și de întrebările primite.

Deoarece nu încerc să fac o abordare pur teologică ci să găsesc un mod de a ne manifesta în biserica noastră am pornit de la Sfânta Scriptură și apoi am mers la Mărturisirea de credință care este afirmația comună a bisericilor din Uniunea noastră despre cum înțelegem anumite aspecte de doctrină și de viață a bisericii. În mod preliminar trebuie înțeles că din textul Mărturisirii rezultă că bisericile baptiste se organizează pe principiul democrației autonome ceea ce înseamnă că deciziile legate de viața bisericii locale aparțin acestora pentru că aceste decizii trebuie să fie adoptate de adunarea de credincioși. Pentru o comunicare mai ușoară voi încerca să prezint înțelegerea mea sub forma de răspunsuri la întrebări.

1. Unde se întâlnește o biserică baptistă?

În înțelegerea baptistă biserica este adunarea celor credincioși. Din acest motiv, clădirea de cult nu are o importanță semnificativă deoarece biserica este formată din ucenicii lui Hristos oriunde se întâlnesc aceștia în numele Său.

Matei 18:20 „Acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”

După cum mărturisește Noul Testament, adesea bisericile s-au întâlnit și în case.

Romani 16:5 „Spuneți sănătate Bisericii care se adună în casa lor.”

În înțelegerea baptiștilor clădirile sunt locuri necesare și utile pentru desfășurarea întâlnirilor și activităților, dar nu au o semnificație spirituală anume. Domnul Isus face foarte clar acest aspect în discuția cu femeia din Samaria.

Ioan 4:19-24„Doamne”, I-a zis femeia, „văd că ești proroc. Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta; și voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” „Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veți închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinați la ce nu cunoașteți; noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci Mântuirea vine de la iudei. Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl. Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh și în adevăr.”

2. Cum putem fi prezenți în părtășia bisericii?

Într-o discuție cu un alt coleg despre cum să înțelegem participarea la părtășie am convenit că în mod evident prezența fizică este primul mod în care devenim prezenți în adunarea de credincioși. Din păcate, acest lucru nu este întotdeauna posibil din diferite motive. Uneori există persoane care călătoresc, alteori sunt persoane care sunt bolnave sau, în situația de acum, suntem în carantină. Cred că putem învăța din abordarea Apostolului Pavel și a modului în care înțelege el prezența în Duh chiar și când lipsește prezența fizică. Pentru Pavel, care își dorea să fie alături de frații săi, nu pare să fie o problemă că el este departe și această situație nu înseamnă neapărat o lipsă de a participa împreună. El arată cum are loc această participare prin expresia că este cu ei în Duhul și se referă și la cei cu care nu se întâlnise. Pavel afirmă în

Coloseni 2:1 și 5„Vreau, în adevăr, să ştiţi cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi cei ce nu mi-au văzut faţa în trup”. Căci, măcar că sunt departe cu trupul, totuşi cu duhul sunt cu voi şi privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Hristos.

Într-un mod extraordinar pentru secolul întâi, Pavel afirmă că privește cu bucurie la buna lor rânduială, deși el este de fapt departe cu trupul. Pavel înțelege că cei credincioși se află într-o unitate specială. Ei formează un singur trup, deci unitatea este dată de Hristos și Duhul este cel care dă viață acestui trup și tot Duhul este legătura dintre mădulare, așa cum afirmă în:

1 Corinteni 12:13. Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.

Pavel este și mai explicit de posibilitatea de a fi împreună cu cei credincioși chiar dacă nu poate fi prezent deoarece acest lucru se poate realiza prin puterea Domnului Isus. Astfel el argumentează în

1 Corinteni 5:3 și 4:
Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă.
În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă prin puterea Domnului nostru Isus.

Cu alte cuvinte, noi suntem împreună în același Duh și ca mădulare ale aceluiași trup de când l-am primit pe Hristos și am devenit copii lui Dumnezeu. Nu prin puterea noastră sau a tehnologiei formăm o unitate ci prin puterea Domnului Isus și datorită faptului că Duhul Sfânt este în noi.

3. Ce semnifică Cina Domnului în bisericile baptiste?

Mărturisirea de credință exprimă aici că semnificația Cinei Domnului, care este o poruncă a Domnului Isus, este cea a amintirii a ceea ce a făcut El, prin jertfa Sa, pentru păcatele noastre. Noi credem şi mărturisim că, Biserica Nou-Testamentară are două simboluri: botezul şi Cina Domnului. Ele nu sunt taine.

Cina Domnului, e simbolul morții Domnului Isus în locul nostru. Ea se compune din pâine şi vin ne amestecate. Pâinea frântă ne amintește de trupul Lui frânt pentru noi, iar vinul ne amintește de sângele Său vărsat pentru spălarea păcatelor noastre.

Cina Domnului nu are calitatea de a ierta păcatele. Ea are doar menirea de a ne aminti că pentru iertarea păcatelor noastre a trebuit ca trupul Lui să fie frânt şi sângele Său să fie vărsat. Pentru acest scop El a poruncit ca noi să facem Cina.

Cina se poate lua de către toți acei ce şi-au mărturisit credința în Domnul Isus şi au fost botezați.

De fiecare dată, la Cină, credinciosul trebuie să-şi facă cercetarea de sine.

4. Cine conduce în bisericile baptiste?

Mărturisirea clarifică următoarele aspecte despre naturii bisericii:

Noi credem şi mărturisim că, după̆ Noul Testament, totalitatea credincioșilor, fără̆ deosebire de rasă, naționalitate, sau clasă socială, din toate timpurile, din cer şi de pe pământ, formează̆ Biserica lui Hristos; Biserica Universală. Această Biserică nu e o organizație pământească vizibilă, ci e organismul viu, spiritual, al celor mântuiți, adică̆ al celor ce au crezut în Hristos şi au fost născuți din nou.

Biserica locală, după̆ învăţătura Noului Testament, este unitatea voluntară a unui grup de credincioși dintr’o localitate, născuți din nou, şi botezați pe baza mărturisirii personale a credinței lor în Domnul Isus Hristos – ca Mântuitorul lor

——–

La început Biserica se întrunea în case particulare.

Conducerea directă a Bisericii o are Hristos prin Duhul Sfânt. Nu recunoaștem grade ierarhice. Cei ce primesc anumite însărcinări sunt slujitori ai bisericii, nu stăpâni care să poruncească̆.

——–

Membrii între ei se numesc „frați” şi sunt egali în drepturi şi îndatoriri indiferent de rasă, naționalitate, clasă socială sau pregătire educațională.

Organizația Bisericii locale e făcută pe principiul democrației autonome.

Din acest articol rezultă că biserica locală este formată de membrii acesteia și funcționarea sa nu depinde de clădiri sau de structuri administrative. Biserica se guvernează sub conducerea directă a lui Hristos prin Duhul Sfânt, fără să fie recunoscută existența unor grade ierarhice. Este deci responsabilitatea fiecărei adunări de credincioși să își organizeze viața duhovnicească după cum crede de cuviință, potrivit învățăturii Scripturii interpretate sub autoritatea lui Hristos și prin Duhul Sfânt.

5. Cine sunt preoții în bisericile baptiste?

După ce descrie diferitele poziții de slujire Mărturisirea clarifică:

Noi credem şi mărturisim că, preoția în conformitate cu Noul Testament nu formează o clasă specială, ci o calitate pe care o are fiecare credincios; ea e universală. Fiecare credincios e un preot. Fiecare are dreptul de a se apropia de Dumnezeu direct prin Domnul Isus, fără alt mijlocitor. Fiecare are dreptul de a oferi jertfe bisericești.

6. Ce înseamnă să participi on-line la viața bisericii?

Una din problemele cele mai delicate o reprezintă înțelegerea a ce înseamnă să participăm când nu mai putem veni fizic împreună. Din fericire, datorită tehnologiei, este posibil să participăm în diferite moduri la întâlniri cu alte persoane sau chiar la întâlniri organizate de diverse organizații. Astfel putem să luăm legătura cu cei dragi, nu numai prin scrisori sau prin convorbiri telefonice dar și prin video, reușind să ne vedem și să ne facem prezenți unii altora cu ajutorul tehnologiei. În mod evident o astfel de prezență nu este la fel ca cea fizică dar este totuși o prezență și nu o absență deoarece altfel nu am mai comunica astfel.

Datorită situației de acum, universitățile și școlile desfășoară cursuri on-line la care studenții și elevii participă la procesul de învățământ. Multe organizații poartă discuții on-line despre activitățile lor și au ședințe on-line în care se iau hotărâri importante și legale. Chiar si întâlniri ale diferitelor organisme de slujire și conducere a Uniunii Baptiste au loc prin participare on-line. Ironia este că și discuțiile care dezbat oportunitatea de a participa sau nu on-line la Cina Domnului au loc tot prin participare on-line, concluziile fiind comunicate on-line.

Bisericile care au avut capacitatea tehnologică necesară au transmis deja servicii divine on-line încă înainte de carantină și încurajau membri care nu puteau fi prezenți fizic să participe on-line. De când cu carantina și mai multe biserici organizează întâlniri on-line, studii biblice on-line și servicii divine on-line la care membrii participă în diferite moduri (cântare, rugăciune, citire de texte, mărturii, discuții, predici). Dacă o astfel de participare on-line este acceptabilă cu ce ar fi diferită participarea la Cina Domnului într-un eveniment organizat on-line?

7. Ce înseamnă că spațiul on-line este un spațiu virtual?

Răspunsul la această întrebare poate să fie aparent complicat pentru cei care nu au reflectat asupra ei deoarece virtual poate fi înțeles în sensuri diferite. La un anumit nivel, virtual se poate referi la ceva care nu există efectiv (DEX) cum ar fi de exemplu spațiul creat în jocurile on-line. Chiar și în acestea, jucătorii participă după anumite reguli și jucătorul real participă printr-un avatar. Realitatea este însă definită de obiectivele jocului și de regulile cu care se joacă și putem spune că lipsește elementul de viață reală așa cum o experimentăm zi de zi (jucătorii au abilități supra omenești de exemplu). Spațiul creat on-line nu este însă virtual numai în sensul jocurilor.

Când cineva participă la o întâlnire sau la un eveniment organizat on-line de o instituție, persoana respectivă nu se găsește într-un joc imaginar. Ea participă ca ea însăși și participarea fizică este înregistrată și transmisă cu ajutorul tehnologiei. Astfel în întâlnirile on-line participanții sunt identificați prin dispozitivul folosit și uneori printr-un cont și o parolă. Această participare poate avea loc si cu tehnologie video și atunci persoana poate să fie și văzută. Serviciile divine on-line, studiile biblice on-line și Cina Domnului on-line nu sunt evenimente virtuale în sensul jocurilor ci evenimente reale care au loc și care sunt doar transmise prin aceste medii de comunicare.

8. Ce însemnă că biserica este adunată în spațiul on-line?

Cu ocazia ultimei cine, Domnul Isus a luat masa în prezența fizică a ucenicilor. Din acest motiv sunt persoane care consideră că fără o prezența fizică a membrilor (ucenicii) Cina Domnului nu poate avea loc. Este interesant că Scriptura nu clarifică și cum au luat cina ceilalți ucenici și femeile credincioase, mai ales că nu au fost în acea seara cu Învățătorul lor și nu au participat deci nemijlocit la Cina cea de Taină. Deși nu avem această clarificare astăzi bisericile au dezvoltat totuși propriile înțelegeri ale participării la Cina Domnului întemeiate pe alte texte relevante care ne arată cum porunca Mântuitorului a fost pusă în aplicare în biserica primară.

Mai important, și mai apropiat de situația noastră este cazul persoanelor bolnave din biserici și care nu pot participa la sărbătorirea din adunare. Acestora, Cina Domnului le este împărtășită prin reprezentanți care merg la persoana bolnavă ca să ducă Cina. Toate adunările consideră valabil acest tip de participare indirectă, datorită situației speciale în care se află persoana bolnavă.

Concluzie personală

În urma considerațiilor de mai sus și a discuțiilor avute cu colegi de slujire, cărora le mulțumesc pentru interacțiune, consider că în aceste condiții speciale, mediul on-line poate deveni un spațiu în care trupul lui Hristos se adună împreună ca să se roage, să se închine prin cântare, să studieze Scriptura, să audă predicarea Cuvântului și să sărbătorească Cina Domnului. Distanța impusă de carantină poate fi depășită cu ajutorul tehnologiei. Membrii bisericii care formează Trupul lui Hristos sunt aduși împreună în același Duh prin puterea Domnului Isus și participă prin credință la împlinirea poruncii Mântuitorului. După cum am văzut în Scriptură și în Mărturisirea de credință cade în responsabilitatea adunării locale de credincioși ca biserică adunată în numele lui Hristos să organizeze așa cum crede de cuviință această sărbătoare rânduită de Mântuitorul nostru.

În încheiere …

În încheiere îmi amintesc de o povestire a fratelui Richard Wurmbrand care își amintea cum în închisoare, pentru că nu se puteau întâlni și pentru că nu aveau cu ce să sărbătorească Cina Domnului au fost nevoiți să folosească ce aveau. Astfel credincioșii au sărbătorit Cina Domnului izolați în celulele lor fără să aibă elementele. Ei au participat prin credință și în Duhul la sărbătoarea instituită de Mântuitorul pentru că au înțeles că El este prezent cu ei chiar și acolo. Într-adevăr situația descrisă de Wurmbrand era o situație deosebită deoarece se afla în închisoare, dar și zilele acestea când ne găsim în carantină ne aflăm tot într-o situație deosebită.

Otniel Ioan Bunaciu
6 aprilie 2020
Pastor, Biserica Creștină Baptistă Providența

Preluat: ȘtiriCreștine