Jurnal de Criză: Primul deces în comunitatea evanghelică din Spani

739

Jurnal de Criză
01.04.2020
Beni Drădici

Parcă de ieri simțeam o anumită apăsare, datorită lipsei de informație, pe de o parte, dar și dintr-o pură intuiție. Credeam totuși că voi putea să continui să scriu lucruri pozitive, date îmbucurătoare, dar parcă ceva îmi prevestea că nu va fi în întregime așa. Liniștea dinaintea furtunii? Probabil.

Ieri scriam despre fratele din Malaga, despre care medicii spuneau că mai este speranță și că acesta dă semne de recuperare. Astăzi însă… situația s-a schimbat din nou și încă într-un mod dramatic. Astăzi, la prima oră a după amiezii am primit un mesaj de la fratele Răducanu, care mă informează regulat despre situația din zona lor, prin care eram anunțat că fratele Costică Harbuzaru a plecat în veșnicie. Fratele Costică, tată a nouă copii, la 59 de ani este răpus de un virus ucigaș și se află acum într-o altă realitate, în prezența Domnului.

Este primul român, dintre credincioșii evanghelici din Spania, care a decedat în această criză pandemică. Am vrea să fie și ultimul, dar acest lucru numai Dumnezeu îl știe. Și pe această cale dorim să transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate, alături de un mesaj de încurajare, de îmbărbătare:

„Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El”. (1 Tesaloniceni 4:13-14)

Pe de altă parte, ultimele informații primite din zona Madrid, ne spun că situația fratelui Sabin Tofan este stabilă, cu o evoluție pozitivă în comparație cu sfârșitul săptămânii trecute, dar în general starea lui este totuși gravă.

Lucruri mult mai bune putem spune despre pastorul Lucian Georgiu din Benidorm. Mâine va fi scos de la terapie intensivă și mutat în salon. Lăudat să fie Domnul!
Misiunea noastră de credincioși în Biserica lui Dumnezeu, este de a continua să ne rugăm pentru frații noștri, pentru ca Domnul să lucreze și să aducă vindecare. Iar acum avem o misiune în plus – să ne rugăm și pentru cei ce au rămas îndoliați, care pe lângă durerea despărțirii, trebuie să suporte și imposibilitatea de a-și putea lua adio de la cel ce a plecat în veșnicie.

Pastorul Beni Drădici
Spania Evanghelică

Preluat: ȘtiriCreștine