Regimul islamic din Iran a refuzat eliberarea, chiar şi temporară, a patru prizonieri creştini, deşi au fost deja eliberaţi 85.000 de alți prizonieri, inclusiv prizonieri politici, în încercarea de a opri răspândirea infecţiei cu coronavirus, de care această țară din Orientul Mijlociu a fost foarte afectată.

Oragnizatia pentru libertate religioasă, Article 18, a scris pe website-ul propriu: „Patru creştini iranieni, care execută o sentinţă de 10 ani în închisoare Evin din Teheran, le este refuzată eliberarea, cu toate că solicitarea lor ca procesele să le fie rejudecate a fost acceptată.”

Cei patru creştini sunt Yousef Nadarkhani, 42 de ani, Mohammad Reza (Yohan) Omidi, în vârstă de 46 de ani, Zaman (Saheb) Fadaei, 36 de ani şi Nasser Navard Gol-Tapeh în vârstă de 58 de ani, cel din urmă suferind şi de mai multe probleme serioase de sănătate.

Alireza Miryousefi, purtător de cuvânt al Iranului la Naţiunile Unite a declarat pentru postul de ştiri american Fox News: „Scăderea numărului de prizonieri a devenit o politică generală a noului ministru al justiţiei, în ultimul an. Toţi iranienii aflaţi în închisoare pentru diverse infracţiuni sunt judecaţi în mod în mod individual, hotărându-se dacă ar putea fi eliberaţi pe baze temporare, pe motive medicale sau din alte considerente. Zeci de mii de persoane au fost eliberatedeja din închisori. Nu s-a făcut nici o discriminare pe motive de religie sau rasă.”

Lisa Daftari, fondator şi director editorial al platformei de ştiri The Foreign Desk a declarat pentru Fox News: „În timp ce Iranul a eliberat mii de prizonieri ce executau pedepse mici cu închisoarea, pentru a preveni răspândirea coronavirusului în interiorul închisorilor, a refuzat să arate clemență pentru convertiţii la creştinism. Conform legii islamice, părăsirea islamului şi convertirea la o altă religie este o infracţiune.”

„Regimul din Iran i-a dat întotdeauna ca exemplu pe convertiţii la creştinism pentru a-i descuraja şi pe alţii. În mod paradoxal, inultimii ani, cu cât regimul a fost mai dur  cu atât poporul iranian a fost atras şi şi-a căutat un refugiu în credinţa creştină. Suntem martorii unei creşteri rapide a bisericilor ilegale şi a activităţilor de convertire.”

„Comunitatea internaţională şi mass media trebuie să ţină aceste situaţii în lumina reflectoarelor. De ani de zile, reusim sa avem succes în eliberarea creştinilor din închisoare sau comutarea sentinţelor în altele mai blânde, doar făcându-le cunoscute pe canalele de media,” a mai spus Daftari.

Javaid Rehman, raportor special al ONU pentru situaţia drepturilor omului din Iran, a făcut un apel către autorităţile de la Teheran să elibereze toţi prizonerii pe motive de conştiinţă, pentru a diminua riscul răspândirii coronavirusului.

Iranul este epicentrul pandemiei de coronavirus din Orientul Mijlociu. Conform cifrelor raportate la 29.03.2020, autorităţile din Iran au informat că 2.757 de persoane au pierit din cauza coronavirusului, iar numărul total al celor infectaţi se ridică la 41.495 de persoane. Există suspiciuni că cifrele reale sunt însă mult mai mari, autorităţile raportând cifre mai mici pentru a ascunde magnitudinea dezastrului.

Peter Kohanloo, preşedinte al organizaţiei American Majority, a subliniat şi el într-un comentariu oferit pentru Fox News: „În Iran, apostazia este pedepsită cu moartea, şi totuşi numărul creştinilor evanghelici este în creştere.”

„Ca şi restul minorităţilor religioase care suferă sub regimul dictatorial teocratic din Iran, creştinii au nevoie de ajutor din Occident, în special din Uniunea Europeană, care are un cuvânt greu de spus în fața liderilor de la Teheran. Ajutoarele oferite de Uniunea Europeană, de exemplu, ar putea fi condiționate de eliberarea prizonierilor religioşi.”

Sursa: Jerusalem Post

Preluat: ȘtiriCreștine