Dragi fraţi şi surori în Domnul Isus Cristos,
În procesul comunicării cu slujitorii voştri am înţeles că majoritatea sunteţi bine, sub ocrotirea lui Dumnezeu. De aceea, să apreciem bunătatea Lui şi să veghem la înmulţirea mulţumirii noastre.
Este adevărat că de o perioadă de timp, trăim evenimente neplanificate, neimaginate și pentru care nu am fost pregătiţi. Din motive ce au în vedere protejarea sănătății fizice (solidaritate, spirit civic) ne-au fost limitate şi apoi interzise întâlnirile publice în biserici (copii, tineri, formaţii etc.), întâlnirile grupurilor de rugăciune şi studiu, întâlnirile familiilor cu alte familii. Unii dintre voi ați anulat serviciile de evanghelizare, ocazii de slujiri speciale, adunări spiritual-administrative. Evenimentele speciale precum binecuvântarea copiilor, căsătoriile, înmormântările, au fost de asemenea restricționate.
În aceste condiţiile schimbătoare, noi continuăm să ne rugăm ca Domnul să dea mângâierea prin Cuvântul Lui în mod special acelor familii și biserici care, în această perioadă, s-au despărțit de cei dragi, printre ei fiind și colegi slujitori.
Pentru unii este dureros şi faptul că nu putem sta împreună la Masa Domnului. Situaţia de faţă este neplăcută, deranjează, dar nu este dezastruoasă. Deși avem sufletul mâhnit, bucuria noastră în Domnul Isus Cristos trebuie să aibă continuitate. Vă încurajăm să priviţi la El, Cel veşnic viu şi la mulţimea aspectelor pozitive: suntem sănătoşi, avem necesarul pentru fiecare zi şi mai important ca orice, suntem în grija Celui mai iubitor Părinte, care continuă să aibă toate lucrurile în control. Prin Duhul Sfânt continuăm să avem acces nestingherit la tronul lui Dumnezeu. Avem în casele noastre Cuvântul sfânt pe care îl putem citi zilnic și chiar dacă suntem separaţi fizic, nu am fost separaţi total. Datorită tehnologiei de care dispunem, mulţi ne putem vedea, auzi, deci comunicarea nu ne este oprită. Nu avem interdicție nici de la mărturisirea Evangheliei. Este adevărat că a trebuit să regândim metodele, dar mesajul mântuirii prin Domnul Isus Cristos poate fi transmis. Aşa cum spunea Pavel, care era izolat în temniță: „Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat.” (2 Timotei 2:9)
În circumstanţele acestea, când nu cunoaştem exact nici motivul apariţiei lor şi nici durata lor, vă încurajăm să continuaţi învestiţiile în:
1. Maturizarea relaţiei personale cu Dumnezeu. Citiţi Cuvântul, practicaţi rugăciunea, lăudați-L pe Domnul în casele voastre.
2. Consolidarea relaţiei cu cei dragi. Relaţiile de familiei trebuie şi pot fi întărite chiar şi în aceste circumstanțe speciale.
3. Păstrarea şi întărirea relaţiilor frăţeşti. Folosiți metodele care ne stau la dispoziție pentru a aprofunda relațiile cu ceilalți credincioși.
4. Repararea relaţiilor cu semenii. Mulţi ne-am „izolat” în binele şi în mediul nostru înainte de pandemie. Este vremea să revenim între oameni. Să ne bucurăm cu ei şi să îi ajutăm…
5. Mijlocirea pentru ţară. România are nevoie de interveţia miraculoasă a Domnului. Să o cerem cu smerenie şi credinţă.
6. Extinderea mărturisirii Evangheliei. Oamenii au nevoie de ea mai mult ca oricând. Evanghelia are putere transformatoare. Toţi trebuie să ne implicăm! Fiecare o putem face într-un mod înţelept. Investiţi în soluţii și folosiți orice oportunitate!
7. Pregătirea pentru revenirea Domnul Isus. Indiferent ce interpretare dăm acestui eveniment major din istoria omenirii, El va reveni curând. Să veghem și să-i îndemnăm și pe alţii la veghere. Să fim pregătiţi cum ne cere El prin Scripturi.
Fraţi şi surori, nu ştim cât de repede vom depăşi perioada aceasta şi nici cum. Să ne rugăm şi să ne comportăm în aşa fel ca ieşirea din ea să fie victorioasă. Cu ajutorul Domnului putem! Preţuiţi-vă slujitorii, păstraţi legătura cu ei, susținându-i şi ascultându-i. Continuaţi să găsiţi modalităţi prin care să vă aduceţi la biserică şi contribuţia financiară. Nu cred că trebuie să vă dau explicații de ordin biblic sau pragmatic. Primiţi fiecare zi ca pe un dar divin şi trăiţi-o evlavios. Onoraţi-L pe Tatăl, urmaţi-L pe Fiul şi slujiţi în puterea Duhului Sfânt.
Vom avea sărbători diferite? Absolut, dar sper să fie în bine. Dacă nu vom avea miel, să ne bucurăm că putem sărbători cu Păstorul cel Bun. Dacă nu ne vom putea întâlni la Masa Domnului, să ne bucurăm că va fi prezent în viaţa şi în casele noastre Domnul Isus Cristos cel viu.
În final, în perioada aceasta specială, ne putem mângâia cu gândul că în Săptămâna Mare şi în duminica învierii, Domnul Isus nu a fost cu cei mulţi, ci cu „ai Săi”. Şi din motive bine ştiute, Domnul Isus nu a sărbătorit în Templu, ci în casele oamenilor, în spatele uşilor încuiate. Dacă îl avem pe Domnului Isus Cristos, indiferent ce ne-ar lipsi, sărbătorile noastre pot fi deosebite. Glorie Domnului nostru, permanent prezent şi întotdeauna credincios promisiunilor Sale!
Viorel Iuga,
Președintele Uniunii Baptiste din România
Preluat: ȘtiriCreștine