Minunatul proiect „Sunflower” din Oradea și-a deschis ușile în noiembrie 2022, acest proiect oferă copiilor refugiaților ucraineni sprijin educațional.

Oradea găzduiește în prezent mulți refugiați din Ucraina. O mare parte dintre ei nu știu cât vor rămâne în România, ei dorind să se întoarcă în Ucraina. Probabil unii, mai devreme sau mai târziu, vor pleca mai departe către vestul Europei. Pentru copiii lor nu este ușor în România. Sistemul clasic de învățământ românesc nu este întotdeauna cea mai bună soluție pentru ei.

Nevoia pe care am văzut-o este ca acești copii să aibă parte de activități socio-educaționale în propria limbă, și, pe lângă aceasta, să învețe bazele limbii engleze și române. Pentru a întâmpina această nevoie, Wycliffe România, în parteneriat cu Fundația Elpis, a început un proiect pentru copiii preșcolari, refugiați din Ucraina. Proiectul „Sunflower” din Oradea și-a deschis ușile în noiembrie 2022. În fiecare dimineață, aproximativ 20 de copii între 3 și 7 ani se bucură de timpul frumos împreună. Ei beneficiază de educație în limba maternă, engleză și română, combinată cu jocuri și lucru manual. Nu lipsesc nici povestiri biblice, cântări și rugăciune.

Proiectul este coordonat de Marisa, munca ei fiind pe bază de voluntariat. Marisa este asistată de Yana și Angelina, 2 tinere din Ucraina, vorbitoare de ucraineană, rusă și engleză, care au experiență atât în domeniul medical, cât și educațional.

Proiectul abia început încă are nevoie de sprijin financiar, cele mai importante costuri fiind chiria pentru spațiu, plata educatoarei și materiale pentru program. Ne rugăm pentru terminarea războiului, dar până atunci vă invităm să punem umărul și să ajutăm pe acești oameni împreună!

Pentru sustinerea proiectului, poti dona si tu aici:

https://wycliffe.ro/.https://www.newsnetcrestin.ro/centrul-educational-sunflower.https://www.newsnetcrestin.ro/