Mielul Pascal ar putea fi sacrificat pe Muntele Templului pentru prima dată în 2000 de ani

762

Autoritățile evreiești se pregătesc să jertfească Mielul Pascal pe Muntele Templului din Ierusalim în acest an.

Dacă statul la va permite, ar marca prima dată când ceremonia are loc pe Muntele Templului în 2000 de ani, potrivit Breaking Israel News.

Deși Ministerul Sănătății din Israel a anulat toate ceremoniile de Paște din cauza coronavirusului, Sanhedrinul Evreiesc speră să poată preceda la această ceremonie, în conformitate cu cerințele biblice.

Sanhedrinul a solicitat oficial autorităților israeliene și Statelor Unite să permită ceremonia pe Munte.

Rabinul Hillel Weiss a explicat că această reconstituire a sacrificiului are ca scop educarea și conștientizarea oamenilor cu privire la acest ritual și pentru a le permite să experimenteze detaliile practice ale ritualului în sine.

„Din acest motiv ne pregătim pentru restabilirea ceremoniei pe Muntele Templului”, a spus rabinul.

Majoritatea elementelor sunt pregătite pentru ceremonia sacrificiului, inclusiv vasele necesare, veșmintele, vinul și uleiul pregătite după cele mai stricte cerințe, iar o juncană roșie și un miel au fost deja achiziționate. La acest moment, singurul lucru care împiedică ritualul este guvernul israelian, a mai spus rabinul Weiss.

Ritualul sacrificiului necesită, de asemenea, un altar, care a fost construit după măsurătorile și forma impusă de Biblie, anul trecut. Sanhedrinul subliniază că planul de a aduce altarul pe Muntele Templului este în concordanță cu recentul Acord de Pace pentru Orientul Mijlociu lansat de președintele Trump, care recunoaște suveranitatea deplină a Israelului asupra locului sfânt.

Cititi mai mult:

https://tribuna.us/multumita-lui-trump-mielul-pascal-ar-putea-fi-sacrificat-pe-muntele-templului-pentru-prima-data-in-2000-de-ani/